Despre autor
Eduard Alexandrescu, autorul cărții „Ghid pentru succesul tău în MLM” este consultant, trainer, speaker la evenimente și totodată este un lider cu experiență în network marketing.
Din punct de vedere al pregătirii formale, Eduard a absolvit două facultăți și anume Facultatea de Automatica, Calculatoare și Electronică din Craiova, Facultatea de Litere din Craiova, secția Comunicare și Relații Publice și un masterat în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Craiova, secția Administrarea Afacerilor și Antreprenoriat.
Formarea profesională a fost completată cu studierea a peste o sută de cărți și cu participarea la sute de cursuri și seminarii organizate pe plan local, național sau internațional, unde a cunoscut speakeri renumiți și lideri din domeniul MLM, al vânzărilor, antreprenoriatului, leadership-ului și multe alte domenii conexe.
Are o experiență profesională de peste 20 de ani în care a înregistrat performanțe de top. A luat contact pentru prima dată cu sistemul MLM în anul 2005. De atunci a lucrat atât în companii care vând produse, cât și în companii care vând servicii. A vândut de la produse și servicii ieftine, până la unele cu valoare de mii de euro. Echipele pe care le-a format numără mii de persoane. Rulajele totale făcute de structurile lui MLM însumează zeci de milioane de EURO. În anul 2010 a început parteneriatul cu compania care i-a marcat cariera MLM în mod pozitiv, iar în anul 2019 a atins nivelul maxim de carieră în această companie din care face parte și astăzi.
Este o fire pragmatică și este orientat către rezultate. Este pasionat de activitatea de training. Urmărește să evolueze mereu și să ajute alți oameni să se dezvolte personal și profesional prin prisma programelor de pregătire pe care le susține încă din anul 2009. În calitate de trainer a ajutat echipe din multiple companii MLM să își atingă obiectivele și să înregistreze performanțe remarcabile.
Proiectul GhidMLM urmărește profesionalizarea industriei MLM din România prin conceperea și livrarea de training-uri personalizate, participare la evenimentele companiilor MLM, consultanță cu lideri, cărți și conceperea altor materiale utile. GhidMLM te îndrumă pas cu pas spre atingerea obiectivelor tale, spre libertate și spre succes în network marketing.
Valorile noastre sunt: evoluție, profesionalism, integritate și contribuție.